În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 858 din data de 6 decembrie 2011 a fost publicat Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14/2011 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.
Actul normativ emis de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor aprobă noile Norme privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.
Principalele modificări aduse de noul Ordin CSA nr. 14/2011:
ü Autorizarea pentru vânzarea poliţei RCA a devenit permanentă, companiile de asigurări nemaifiind obligate să depună la sfârşitul fiecărui an documentaţia necesară avizării. Asigurătorii RCA au însă obligaţia să respecte permanent condiţiile prevăzute pentru autorizare;
ü Potrivit noului art. 37, dacă asigurătorii RCA nu îşi îndeplinesc obligaţiile ce decurg din poliţele RCA, dacă le îndeplinesc defectuos sau dacă diminuează nejustificat despăgubirea, vor plăti, pentru fiecare zi de întârziere, penalizări de 0,2% din valoarea despăgubirii cuvenite;
ü Asiguratorul RCA este obligat la plata despăgubirii dacă, în termen de cel mult 3 luni de la avizarea producerii daunei, nu a notificat păgubitului respingerea pretenţiilor de despăgubire, precum şi motivele respingerii (art. 36 alin. 2);
ü Termenul în care asigurătorul are obligaţia de a comunica în scris asiguratului/păgubitului intenţia de a desfăşura investigaţii a fost redus de la 10 zile la 5 zile lucrătoare de la data avizării daunei (art. 36 alin. 4);
ü În cazul daunelor pentru care valoarea reparaţiilor este posibil să depăşească valoarea vehiculului avariat, asiguratorul are obligaţia de a comunica păgubitului, în termen de 10 zile de la data avizării daunei, valoarea maximă a despăgubirii ce poate fi acordată.
Modificări intervin şi asupra art. 24 alin. 2, stabilindu-se limitele de despăgubire, atât pentru anul 2011, cât şi pentru anul 2012.
Astfel, pentru anul 2011 se aplică următoarele limite de despăgubire:
a) pentru pagubele materiale produse în unul şi acelaşi accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire se stabileşte, pentru accidente produse în anul 2011, la un nivel de 750.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieţei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Naţională a României;
b) pentru vătămări corporale şi decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial produse în unul şi acelaşi accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire se stabileşte, pentru accidente produse în anul 2011, la un nivel de 3.500.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieţei valutare la data producerii accidentului, comunicat de BNR.
Începând cu anul 2012, cuantumul limitelor de despăgubire va creşte, atingându-se limitele impuse la nivel european, după cum urmează:
a) pentru pagubele materiale produse în unul şi acelaşi accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire pentru aceste riscuri se stabileşte la un nivel de 1.000.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieţei valutare la data producerii accidentului, comunicat de BNR;
b) pentru vătămări corporale şi decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial produse în unul şi acelaşi accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire pentru aceste riscuri se stabileşte la un nivel de 5.000.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieţei valutare la data producerii accidentului, comunicat de BNR.
Începând cu anul 2012, sistemul bonus-malus se va aplica şi asiguraţilor persoane juridice, potrivit dispoziţiilor art. 73 din Ordin. Reamintim faptul că sistemul bonus-malus este acel sistem prin care asiguratul/utilizatorul se încadrează în una dintre clasele de bonus (ceea ce conduce la reducerea primei de asigurare) sau în una dintre clasele de malus (ceea ce conduce la majorarea primei de asigurare), în funcţie de istoricul de daunalitate realizat de asigurat/utilizator în perioada de referinţă.
În situaţia în care din motive tehnice, baza de date CEDAM nu poate fi interogată sau datele oferite sunt în neconcordanţă cu documentele prezentate de asigurat, asigurătorul trebuie să ţină cont de documentele puse la dispoziţie de asigurat, în vederea stabilirii bonusului sau malusului.
Începând cu data publicării prezentului ordin, respectiv 06 decembrie 2011, se pun în aplicare Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.
La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul CSA nr. 5/2010 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 344 din 25 mai 2010.