Cămătăria a fost incriminată cu închisoare de la 6 luni la 5 ani



În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 22 noiembrie 2011 a fost publicată Legea nr. 216/2011 privind interzicerea activităţii de cămătărie.

Legea, adoptată de Parlamentul României, are rolul să reglementeze interzicerea activităţii de cămătărie până la intrarea în vigoare a noului Cod Penal*, care include aceleaşi sancţiuni pentru infracţiunea de cămătorie.

Noua Lege defineşte în primele 3 articole următorii termeni:

• camătă – dobânda pe care o ia cămătarul pentru sumele date cu împrumut;
• cămătar – persoana fizică ce dă împrumuturi băneşti în schimbul unei camete   (dobânzi);
• cămătărie – darea de bani cu dobândă, ca îndeletnicire, de către o persoană neautorizată.

Această activitate de cămătorie, în conformitate cu prevederile art. 3 din Legea nr. 216/2011, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.

De asemenea, sumele de bani obţinute prin săvârşirea infracţiunii de cămătorie se confiscă.

__________________________

*  Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009

Secretul profesional. Confidenţialitatea avocat-client

În articolul anterior dedicat principiilor profesiei de avocat, am pus în discuţie un ultim principiu – însă la fel de important – referitor la păstrarea secretului profesional, despre care afirmam că reprezintă atât un drept, cât şi o obligaţie fundamentală şi promordială a avocatului. Am intenţionat să tratez în detaliu acest subiect, pentru că am observat că majoritatea clienţilor unui avocat se înfăţişează în faţa acestuia cu teamă şi reticenţă, cu frica de a furniza informaţii şi detalii care, ulterior, se dovedesc a fi vitale pentru soluţionarea cauzei lor, neştiind că între ei şi avocat – sfătuitorul şi confidentul lor – există o relaţie bazată pe confidenţialitate.

În momentul în care o persoană, fizică sau juridică, apelează la serviciile unui avocat se creează acea relaţie avocat-client. Această relaţie este confidenţială şi de o anumită intimitate. Confidenţialitatea se bazează în primul rând pe încredere.

 “Relaţiile dintre avocat şi clienţii săi se bazează pe onestitate, probitate, corectitudine, sinceritate loialitate şi confidenţialitate” (art. 6, alin. 4 din Lege¹);

“Probitatea, spiritul de dreptate şi onestitatea avocatului sunt condiţii ale credibilităţii avocatului şi profesiei”( art. 112 din Statut²).

Avocatul trebuie să inspire încredere şi să dea dovadă de integritate morală. Nu pot exista relaţii bazate pe încredere, atunci când cinstea, probitatea, spiritul de dreptate şi sinceritatea avocatului sunt puse sub semnul îndoielii. Pentru avocat, aceste virtuţi tradiţionale sunt obligaţii profesionale.

“Avocatul este confidentul clientului în legătură cu cazul încredinţat. Confidenţialitatea şi secretul profesional garantează încrederea în avocat şi constituie obligaţii fundamentale ale avocatului”. (art. 113 din Statut)

Confidenţialitatea şi secretul profesional se întrepătrund, în profesia de avocat niciuna nu poate exista fără cealaltă, deoarece:

“Prin însăşi natura misiunii sale, avocatul este depozitarul secretelor clientului său şi destinatarul comunicărilor de natură confidenţială. Fără o garanţie a confidenţialităţii, încrederea nu poate exista. Prin urmare, secretul profesional este recunoscut ca fiind deopotrivă un drept şi o îndatorire fundamentală şi primordială a avocatului”. (art. 2.3.1 teza I din Codul deontologic³)

 Având în vedere faptul că legislaţia noastră garantează oricărei persoană dreptul de a îşi aleagă în mod liber avocatul, şi că avocatul este cel care promovează şi apără drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale clientului său, este de la sine înţeleasă importanţa păstrării secretului profesional şi a confidenţialităţii.

“Secretul profesional este de natură publică, iar obligaţia de a păstra secretul profesional este absolută şi nelimitată în timp” (art. 8, 9 din Lege).

Mai înainte de toate, păstrarea secretul profesional reprezintă o obligaţie fundamentală şi primordială a avocatului, tocmai din această obligaţie decurgând şi dreptul avocatului de a păstra secretul profesional, pentru că teste de datoria avocatului să vegheze şi să asigure confidenţialitatea relaţiei sale cu clientul său. Avocatul trebuie să respecte secretul oricărei informaţii confidenţiale de care ia cunoştinţă în cadrul activităţii sale profesionale.

Secretul profesional este de ordine publică, întrucât avocatul nu poate fi obligat în nicio circumstanţă şi de către nicio persoană să divulge secretul profesional. Avocatul nu poate fi dezlegat de secretul profesional nici de către clientul său şi nici de către o altă autoritate sau persoană, cu excepţia cazurilor în care avocatul este urmărit penal, disciplinar, sau atunci când există o contestaţie în privinţa onorariilor convenite, exclusiv pentru necesităţi stricte pentru apărarea sa. Cu toate acestea, obligaţia de a păstra secretul profesional nu împiedică avocatul să folosească informaţiile cu privire la un fost client, dacă acestea au devenit publice.

“Avocatul este dator să păstreze secretul profesional privitor la orice aspect al cauzei care i-a fost încredinţată” (art. 8 alin. 2 din Lege).

Secretul profesional este de ordine publică, deoarece contactul dintre avocat şi clientul său nu poate fi stânjenit sau controlat, direct sau indirect, de niciun organ al statului. Aceste măsuri vor fi luate şi – în cazul în care clientul se află în stare de arest sau detenţie – de către administraţia locului de arest ori detenţie.

“Obligaţia avocatului cu privire la secretul profesional serveşte atât intereselor administraţiei judiciare, cât şi intereselor clientului. În consecinţă, ea trebuie să beneficieze de o protecţie din partea Statului” (art. 2.3.1. teza a II-a din Codul deontologic).

Pentru asigurarea secretului profesional, actele şi lucrările cu caracter profesional aflate asupra avocatului sau în cabinetul său sunt inviolabile. Percheziţionarea avocatului, a domiciliului ori a cabinetului său sau ridicarea de înscrisuri şi bunuri nu poate fi făcută decât de procuror, în baza unui mandat emis în condiţiile legii. De asemenea, nu vor putea fi ascultate şi înregistrate, cu niciun fel de mijloace tehnice, convorbirile telefonice ale avocatului şi nici nu va putea fi interceptată şi înregistrată corespondenţa sa cu caracter profesional, decât în condiţiile şi cu procedura prevzzute de lege.

“Orice comunicare sau corespondenţă profesională între avocaţi, între avocat şi client, între avocat şi organele profesiei, indiferent de forma în care a fost făcută, este confidenţială” (art. 34 din Lege).

Corespondenţa şi informaţiile transmise între avocaţi, sau dintre avocat şi client, indiferent de tipul de suport, nu pot fi în nici un caz aduse ca probe în justiţie şi nici nu pot fi lipsite de caracterul confidenţial.

Sediul profesional şi celelalte spaţii în care avocatul îşi desfăşoară activitatea profesională trebuie să asigure păstrarea secretului profesional. Actele şi lucrările cu caracter profesional sunt inviolabile.

Pentru asigurarea secretului profesional, avocatul are obligaţia să se opună la percheziţionarea domiciliului, a sediului profesional principal, secundar şi a biroului de lucru, precum şi la percheziţia corporală, cu privire la actele sau lucrările cu caracter profesional aflate în locurile sus-menţionate sau asupra sa.

Avocatul este obligat să se opună şi la ridicarea înscrisurilor şi bunurilor, constând din acte şi lucrări cu caracter profesional.

Secretul profesional vizează:

ü      toate informaţiile şi datele de orice tip, în orice formă şi pe orice suport, furnizate avocatului de către client în scopul acordării asistenţei juridice şi în legătură cu care clientul a solicitat păstrarea confidenţialităţii, precum

ü      şi orice documente redactate de avocat, care conţin sau se fundamentează pe informaţiile sau datele furnizate de client în scopul acordării asistenţei juridice şi a căror confidenţialitate a fost solicitată de client (art. 215 din Statut).

Cu toate acestea, există o excepţie de la păstrarea secretului profesional şi anume, în cazul în care avocatul ia cunoştinţă de săvârşirea de către client a unor infracţiuni dovedite de spălare a banilor (potrivit art. 3 şi 8 din Legea nr. 656 din 7 decembrie 2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor). Însă, această excepţie nu-şi poate găsi o aplicare abuzivă, obligând avocaţii la încălcarea unuia dintre cele mai fundamentale drepturi şi obligaţii ale profesiei lor, (în acest sens vă recomand să consultaţi Rezoluţia Congresului Avocaţilor din 14-15 iunie 2003 adoptată în data de 15 iunie 2003 şi Rezoluţia Congresului Avocaţilor din 29 iunie 2007 adoptată în data de 30 iunie 2007).

Obligaţia de a păstra secretul profesional este absolută şi nelimitată în timp. Păstrarea secretului profesional este o obligaţie care nu îi incumbă numai avocatului, ci revine şi persoanelor cu care avocatul conlucrează în exercitarea profesiei, precum şi salariaţilor săi. Avocatul este dator să le aducă la cunoştinţă această obligaţie.

Obligaţia se întinde asupra tuturor activităţilor avocatului, ale asociaţilor săi, ale avocaţilor colaboratori, ale avocaţilor salarizaţi din cadrul formei de exercitare a profesiei, inclusiv asupra raporturilor cu alţi avocaţi.

Divulgarea unor secrete pe care o persoană le deţine în virtutea profesiei (în cazul nostru, avocatul), ar putea aduce grave prejudicii materiale sau morale unor persoane, dar ar provoca neîncredere în exercitarea profesiei. Încălcarea dispoziţiilor legale cu privire la confidenţialitate şi secretul profesional constituie abatere disciplinară gravă, caz în care este posibilă suspendarea din profesie a avocatului în cauză.

__________________________

¹ Legea 51/1995 a profesiei de avocat, republicată în 2011

²  Statutul profesiei de avocat

³ Codul deontologic al avocaţilor din Uniunea Europeană

Principiile profesiei de avocat – pe înţelesul tuturor

În exercitarea profesiei mele, de multe ori m-am confruntat cu situaţii în care oamenii din jur nu înţelegeau faptul că şi avocatul are, pe lângă drepturi, şi nişte obligaţii de îndeplinit. Nimeni nu a înţeles ce principii trebuie să respecte această profesie şi ce înseamnă sintagma: “avocatul este liber şi independent şi se supune numai legii, statutului şi codului deontologic al profesiei”.

Mai mult decât atât, în anii anteriori în care am exercitat profesia de consilier juridic, profesie care, de altfel se supune aceloraşi principii ca şi cea de avocat (cu singura diferenţă că acesta nu are o formă de organizare şi de funcţionare autonomă, ci este supus încheierii unui contract individual de muncă cu un angajator), am întâlnit aceeaşi nedumerire, însă sub o altă formă şi anume: “cum adică nu eşti şi tu un angajat ca oricare altul?!”. Păi NU, nu sunt! Pentru că, la fel ca şi avocatul, un consilier juridic se supune mai întâi legii, apoi intereselor şi cerinţelor angajatorului. La fel se aplică această chestiune şi avocatului, el se supune mai întâi legii, şi ulterior intereselor clientului. Şi unul şi celălalt trebuie să aplice legea, să transpună drepturile, libertăţile şi interesele celor pe care îi consiliază în temeiul legii, dacă acest lucru se poate şi nu doar pentru simplu fapt că aceştia vor. Este adevărat că toţi ne dorim şi vrem ca toate lucrurile să meargă după bunul nostru plac sau după cum ni se pare nouă că este corect, însă aceasta nu înseamnă că este şi legal. Şi DA! eram tot un angajat, dar nu ca oricare altul, eram acel angajat care trebuia să asigure funcţionarea legală a acelei societăţi, care trebuia să sfătuiască, să apere şi să vegheze asupra legalităţii oricărei acţiuni sau fapte!

Confruntându-mă cu această nedumerire de nenumărate ori, mi-am propus să o lămuresc, pentru cei interesaţi, pornind de la explicarea principiilor fundamentale care reglementează exercitarea profesiei de avocat, astfel cum sunt ele enumerate în art. 1, alin. 2 din Statut:

ü      Principiul legalităţii

ü      Principiul libertăţii

ü      Principiul independenţei

ü      Principiul autonomiei şi descentralizării

ü      Principiul păstrării secretului profesional.

Aceste principii fundamentale sunt inserate şi în Charta principiilor fundamentale ale avocatului european, adoptată unanim la 25 noiembrie 2006 de către Consiliul Barourilor şi al Societăţilor de Drept din Europa (CCBE). Carta conţine o listă de zece principii generale, care reglementează întreaga activitate a avocatului european. Legătura dintre aceste principii constituie baza dreptului la legitima apărare, care este nucleul tuturor drepturilor democratice.

PRINCIPIUL LEGALITĂŢII

Acest principiu se referă tocmai la faptul că, în exercitare profesiei sale, avocat se supune (cf. art. 2 alin. 1 din Lege):

·        Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat;

·        Statutului profesiei de avocat;

·        Codului deontologic al avocaţilor din Uniunea Europeană.

Alineatul de mai sus este întărit prin dispoziţiile alin. 3 al aceluiaşi articol, potrivit căruia: “Avocatul are dreptul să asiste şi să reprezinte persoanele fizice şi juridice în faţa instanţelor autorităţii judecătoreşti şi a altor organe de jurisdicţie, a organelor de urmărire penală, a autorităţilor şi instituţiilor publice, precum şi în faţa altor persoane fizice sau juridice, care au obligaţia să permită şi să asigure avocatului desfăşurarea nestingherită a activităţii sale, în condiţiile legii”.

Mai mult decât atât, art. 4 din Lege statuează: “În exercitarea profesiei sale şi în legătură cu aceasta, avocatul este protejat de lege”, precum şi art. 37, alin 1: “În exercitarea profesiei avocaţii sunt ocrotiţi de lege, fără a putea fi asimilaţi funcţionarului public sau altui salariat”.

Tocmai pentru că este ocrotit de lege, “insulta, calomnia ori ameninţarea săvârşite împotriva avocatului în timpul exercitării profesiei şi în legătură cu aceasta se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă” (art. 37 alin. 2 din Lege), la fel cum “lovirea sau alte acte de violenţă săvârşite împotriva avocatului în timpul exercitării profesiei şi în legătură cu aceasta se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani” (art. 37 alin. 3 din Lege).

PRINCIPIUL LIBERTĂŢII. PRINCIPIUL INDEPENDENŢEI

Aceste două principii sunt strâns legate între ele, pentru că “libertatea şi independenţa avocatului sunt garantate de lege. În exercitarea profesiei, avocatul nu poate fi supus niciunei restricţii, presiuni, constrângeri sau intimidări din partea autorităţilor sau instituţiilor publice ori a altor persoane fizice sau persoane juridice.” (art. 7. alin. 2 din Statut)

Avocatul trebuie să fie liber şi independent de orice presiune. Avocatul trebuie să nu se lase influenţat din niciun punct de vedere, fie el politic, economic sau intelectual, atunci când acţionează în cauza clientului său, când acordă consultaţii sau când îşi reprezintă clientul. Ca atare, avocatul trebuie să fie independent faţă de stat sau de alte interese, proprii sau ale altora, şi nu trebuie să permită ca această independenţă să fie compromisă de presiuni nepotrivite din partea nimănui. Avocatul trebuie să rămână, de asemenea, independent faţă de clientul său dacă avocatul doreşte să se bucure de încrederea terţilor şi a instanţei de judecată. Un avocat nu poate asigura o calitate înaltă a serviciilor sale fără a rămâne total independent de clientul său. Potrivit art. 2.1.1. din Codul deontologic “prin urmare, avocatul trebuie să evite orice prejudiciere a independenţei sale şi sz vegheze la a nu neglija etica sa profesională pentru a-i mulţumi pe clienţii săi, pe judecător sau pe terţi”.

PRINCIPIUL AUTONOMIEI ŞI DESCENTRALIZĂRII

Acest principiu se referă la modul de organizare şi funcţionare a avocatului. În conformitate cu art. 5 din Lege, formele de exercitare a profesiei de avocat sunt, la alegere: cabinete individuale, cabinete asociate, societăţi civile profesionale sau societăţi civile profesionale cu răspundere limitată.

Autonomia formei de organizare înseamnă tocmai faptul că avocatul nu îşi poate exercita profesia, în acelaşi timp, în mai multe forme de exercitare, ci numai într-una singură, pe care evident o poate schimba oricând, cu înştiinţarea baroului din care face parte.

PRINCIPIUL PĂSTRĂRII SECRETULUI PROFESIONAL

O obligaţie fundamentală a avocatului constă în păstrarea secretului profesional. Esenţa profesiei de avocat rezidă în confidenţialitatea dintre avocat şi client, întrucât avocatului i se vor comunica anumite informaţii, pe care clientul nu i le-ar spune altei persoane – cele mai intime detalii ale vieţii private sau cele mai valoroase secrete comerciale –, informaţii obţinute pe bază de încredere. Fără siguranţa confidenţialităţii nu poate exista încredere.

Însă, cum acest principiu merită detaliat, îl voi aborda în articolul viitor.