De la 1 ianuarie 2012, salariul minim pe economie va fi de 700 lei

În cadrul şedinţei de miercuri, 14 decembrie 2011, Guvernul a aprobat majorarea valorii salariului de bază minim brut pe ţară garantat la 700 de lei lunar, începând cu data de 1 ianuarie 2012, potrivit declaraţiei primului-ministru Emil Boc.

Potrivit sursei consultate (www.gov.ro), “valoarea aprobată - în şedinţa de guvern de miercuri - prin Hotărâre de Guvern acoperă în totalitate indicele de creştere a preţurilor de consum prognozat pentru anul 2012”.

În prezent, valoarea salariului minim garantat în plată este de 670 de lei lunar, pentru angajaţii cu normă întreagă, respectiv pentru un program complet de lucru de 170 de ore în medie pe lună, în anul 2011, reprezentând 3,94 lei/oră, în conformitate cu HG nr. 1.193/2010 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată (publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 824 din 9 decembrie 2010).

 

”De această măsură vor beneficia 790.677 persoane, din care 125.762 sunt bugetari. Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată stabilit de Guvern”.

Astfel, niciun salariat din România, fie că este bugetar, fie din sectorul privat, nu poate fi plătit pentru un program întreg de lucru cu mai puţin de 700 de lei.

Potrivit Codului Muncii art.164 alin. 1, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată corespunzător programului normal de muncă se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, după consultarea sindicatelor şi a patronatelor, care potrivit diverselor informaţii oferite de presă propuseseră o valoare de peste 1.000 lei.

Penalizări de 0,2% pe zi pentru asigurătorii RCA

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 858 din data de 6 decembrie 2011 a fost publicat Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14/2011 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.

Actul normativ emis de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor aprobă noile Norme privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.

Principalele modificări aduse de noul Ordin CSA nr. 14/2011:

ü      Autorizarea pentru vânzarea poliţei RCA a devenit permanentă, companiile de asigurări nemaifiind obligate să depună la sfârşitul fiecărui an documentaţia necesară avizării. Asigurătorii RCA au însă obligaţia să respecte permanent condiţiile prevăzute pentru autorizare;

ü      Potrivit noului art. 37, dacă asigurătorii RCA nu îşi îndeplinesc obligaţiile ce decurg din poliţele RCA, dacă le îndeplinesc defectuos sau dacă diminuează nejustificat despăgubirea, vor plăti, pentru fiecare zi de întârziere, penalizări de 0,2% din valoarea despăgubirii cuvenite;

ü      Asiguratorul RCA este obligat la plata despăgubirii dacă, în termen de cel mult 3 luni de la avizarea producerii daunei, nu a notificat păgubitului respingerea pretenţiilor de despăgubire, precum şi motivele respingerii (art. 36 alin. 2);

ü      Termenul în care asigurătorul are obligaţia de a comunica în scris asiguratului/păgubitului intenţia de a desfăşura investigaţii a fost redus de la 10 zile la 5 zile lucrătoare de la data avizării daunei (art. 36 alin. 4);

ü      În cazul daunelor pentru care valoarea reparaţiilor este posibil să depăşească valoarea vehiculului avariat, asiguratorul are obligaţia de a comunica păgubitului, în termen de 10 zile de la data avizării daunei, valoarea maximă a despăgubirii ce poate fi acordată.

Modificări intervin şi asupra art. 24 alin. 2, stabilindu-se limitele de despăgubire, atât pentru anul 2011, cât şi pentru anul 2012.

Astfel, pentru anul 2011 se aplică următoarele limite de despăgubire:

a)      pentru pagubele materiale produse în unul şi acelaşi accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire se stabileşte, pentru accidente produse în anul 2011, la un nivel de 750.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieţei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Naţională a României;

b)      pentru vătămări corporale şi decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial produse în unul şi acelaşi accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire se stabileşte, pentru accidente produse în anul 2011, la un nivel de 3.500.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieţei valutare la data producerii accidentului, comunicat de BNR.

Începând cu anul 2012, cuantumul limitelor de despăgubire va creşte, atingându-se limitele impuse la nivel european, după cum urmează:  

a)      pentru pagubele materiale produse în unul şi acelaşi accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire pentru aceste riscuri se stabileşte la un nivel de 1.000.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieţei valutare la data producerii accidentului, comunicat de BNR;

b)      pentru vătămări corporale şi decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial produse în unul şi acelaşi accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire pentru aceste riscuri se stabileşte la un nivel de 5.000.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieţei valutare la data producerii accidentului, comunicat de BNR.

Începând cu anul 2012, sistemul bonus-malus se va aplica şi asiguraţilor persoane juridice, potrivit dispoziţiilor art. 73 din Ordin. Reamintim faptul că sistemul bonus-malus este acel sistem prin care asiguratul/utilizatorul se încadrează în una dintre clasele de bonus (ceea ce conduce la reducerea primei de asigurare) sau în una dintre clasele de malus (ceea ce conduce la majorarea primei de asigurare), în funcţie de istoricul de daunalitate realizat de asigurat/utilizator în perioada de referinţă.

În situaţia în care din motive tehnice, baza de date CEDAM nu poate fi interogată sau datele oferite sunt în neconcordanţă cu documentele prezentate de asigurat, asigurătorul trebuie să ţină cont de documentele puse la dispoziţie de asigurat, în vederea stabilirii bonusului sau malusului. 

Începând cu data publicării prezentului ordin, respectiv 06 decembrie 2011, se pun în aplicare Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.

La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul CSA nr. 5/2010 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 344 din 25 mai 2010.

Se modifică termenul de plată al rentei viagere agricole

În Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 858 din data de 6 decembrie 2011 a fost publicată Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr. 106/2011 pentru modificarea titlului XI „Renta viageră agricolă“ din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente şi pentru stabilirea unor măsuri privind plata rentei viagere agricole în anul 2011.

Având în vedere faptul că începând cu anul 2011 a fost prelungit termenul de avizare a carnetelor de rentieri agricoli până la data de 31 august şi pentru că acest termen de avizare a acestor carnete se suprapune cu data limită până la care se poate plăti rata rentei viagere agricole pentru anul anterior, Guvernul a adoptat OUG nr. 106/2011 pentru a aduce modificări asupra datei-limită de plată, stabilind data până la care vor fi efectuate plăţile pentru renta viageră agricolă aferentă anului 2010, de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

Potrivit noului art. 6, renta viageră agricolă se va plăti “într-o singură rată anuală, până la data de 30 noiembrie a anului următor celui pentru care aceasta este datorată”. Astfel, data limită se prelungeşte de la 31 august a anului următor la 30 noiembrie.

Face excepţie de la termenul de mai sus, renta viageră agricolă plătită de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, cu respectarea termenului de 30 noiembrie, care nu a fost încasată de beneficiari şi care va fi utilizată pentru reluarea procesului de plată catre aceştia sau, în caz de deces, către moştenitorii acestora şi după termenul de 30 noiembrie al anului următor celui pentru care aceasta este datorată.

Excepţie face şi situaţia în care, în cazul decesului rentierului, moştenitorii vor încasa renta până la data de 30 noiembrie a anului următor celui pentru care aceasta se datorează, în baza:

• actelor doveditoare privind calitatea de moştenitor;
• a certificatului de deces în original, precum şi
• a carnetului de rentier agricol al defunctului.

Pentru renta viageră agricolă aferentă anului 2010, plăţile se vor efectua până la data de 15 decembrie 2011.

Cămătăria a fost incriminată cu închisoare de la 6 luni la 5 ani



În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 22 noiembrie 2011 a fost publicată Legea nr. 216/2011 privind interzicerea activităţii de cămătărie.

Legea, adoptată de Parlamentul României, are rolul să reglementeze interzicerea activităţii de cămătărie până la intrarea în vigoare a noului Cod Penal*, care include aceleaşi sancţiuni pentru infracţiunea de cămătorie.

Noua Lege defineşte în primele 3 articole următorii termeni:

• camătă – dobânda pe care o ia cămătarul pentru sumele date cu împrumut;
• cămătar – persoana fizică ce dă împrumuturi băneşti în schimbul unei camete   (dobânzi);
• cămătărie – darea de bani cu dobândă, ca îndeletnicire, de către o persoană neautorizată.

Această activitate de cămătorie, în conformitate cu prevederile art. 3 din Legea nr. 216/2011, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.

De asemenea, sumele de bani obţinute prin săvârşirea infracţiunii de cămătorie se confiscă.

__________________________

*  Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009

Secretul profesional. Confidenţialitatea avocat-client

În articolul anterior dedicat principiilor profesiei de avocat, am pus în discuţie un ultim principiu – însă la fel de important – referitor la păstrarea secretului profesional, despre care afirmam că reprezintă atât un drept, cât şi o obligaţie fundamentală şi promordială a avocatului. Am intenţionat să tratez în detaliu acest subiect, pentru că am observat că majoritatea clienţilor unui avocat se înfăţişează în faţa acestuia cu teamă şi reticenţă, cu frica de a furniza informaţii şi detalii care, ulterior, se dovedesc a fi vitale pentru soluţionarea cauzei lor, neştiind că între ei şi avocat – sfătuitorul şi confidentul lor – există o relaţie bazată pe confidenţialitate.

În momentul în care o persoană, fizică sau juridică, apelează la serviciile unui avocat se creează acea relaţie avocat-client. Această relaţie este confidenţială şi de o anumită intimitate. Confidenţialitatea se bazează în primul rând pe încredere.

 “Relaţiile dintre avocat şi clienţii săi se bazează pe onestitate, probitate, corectitudine, sinceritate loialitate şi confidenţialitate” (art. 6, alin. 4 din Lege¹);

“Probitatea, spiritul de dreptate şi onestitatea avocatului sunt condiţii ale credibilităţii avocatului şi profesiei”( art. 112 din Statut²).

Avocatul trebuie să inspire încredere şi să dea dovadă de integritate morală. Nu pot exista relaţii bazate pe încredere, atunci când cinstea, probitatea, spiritul de dreptate şi sinceritatea avocatului sunt puse sub semnul îndoielii. Pentru avocat, aceste virtuţi tradiţionale sunt obligaţii profesionale.

“Avocatul este confidentul clientului în legătură cu cazul încredinţat. Confidenţialitatea şi secretul profesional garantează încrederea în avocat şi constituie obligaţii fundamentale ale avocatului”. (art. 113 din Statut)

Confidenţialitatea şi secretul profesional se întrepătrund, în profesia de avocat niciuna nu poate exista fără cealaltă, deoarece:

“Prin însăşi natura misiunii sale, avocatul este depozitarul secretelor clientului său şi destinatarul comunicărilor de natură confidenţială. Fără o garanţie a confidenţialităţii, încrederea nu poate exista. Prin urmare, secretul profesional este recunoscut ca fiind deopotrivă un drept şi o îndatorire fundamentală şi primordială a avocatului”. (art. 2.3.1 teza I din Codul deontologic³)

 Având în vedere faptul că legislaţia noastră garantează oricărei persoană dreptul de a îşi aleagă în mod liber avocatul, şi că avocatul este cel care promovează şi apără drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale clientului său, este de la sine înţeleasă importanţa păstrării secretului profesional şi a confidenţialităţii.

“Secretul profesional este de natură publică, iar obligaţia de a păstra secretul profesional este absolută şi nelimitată în timp” (art. 8, 9 din Lege).

Mai înainte de toate, păstrarea secretul profesional reprezintă o obligaţie fundamentală şi primordială a avocatului, tocmai din această obligaţie decurgând şi dreptul avocatului de a păstra secretul profesional, pentru că teste de datoria avocatului să vegheze şi să asigure confidenţialitatea relaţiei sale cu clientul său. Avocatul trebuie să respecte secretul oricărei informaţii confidenţiale de care ia cunoştinţă în cadrul activităţii sale profesionale.

Secretul profesional este de ordine publică, întrucât avocatul nu poate fi obligat în nicio circumstanţă şi de către nicio persoană să divulge secretul profesional. Avocatul nu poate fi dezlegat de secretul profesional nici de către clientul său şi nici de către o altă autoritate sau persoană, cu excepţia cazurilor în care avocatul este urmărit penal, disciplinar, sau atunci când există o contestaţie în privinţa onorariilor convenite, exclusiv pentru necesităţi stricte pentru apărarea sa. Cu toate acestea, obligaţia de a păstra secretul profesional nu împiedică avocatul să folosească informaţiile cu privire la un fost client, dacă acestea au devenit publice.

“Avocatul este dator să păstreze secretul profesional privitor la orice aspect al cauzei care i-a fost încredinţată” (art. 8 alin. 2 din Lege).

Secretul profesional este de ordine publică, deoarece contactul dintre avocat şi clientul său nu poate fi stânjenit sau controlat, direct sau indirect, de niciun organ al statului. Aceste măsuri vor fi luate şi – în cazul în care clientul se află în stare de arest sau detenţie – de către administraţia locului de arest ori detenţie.

“Obligaţia avocatului cu privire la secretul profesional serveşte atât intereselor administraţiei judiciare, cât şi intereselor clientului. În consecinţă, ea trebuie să beneficieze de o protecţie din partea Statului” (art. 2.3.1. teza a II-a din Codul deontologic).

Pentru asigurarea secretului profesional, actele şi lucrările cu caracter profesional aflate asupra avocatului sau în cabinetul său sunt inviolabile. Percheziţionarea avocatului, a domiciliului ori a cabinetului său sau ridicarea de înscrisuri şi bunuri nu poate fi făcută decât de procuror, în baza unui mandat emis în condiţiile legii. De asemenea, nu vor putea fi ascultate şi înregistrate, cu niciun fel de mijloace tehnice, convorbirile telefonice ale avocatului şi nici nu va putea fi interceptată şi înregistrată corespondenţa sa cu caracter profesional, decât în condiţiile şi cu procedura prevzzute de lege.

“Orice comunicare sau corespondenţă profesională între avocaţi, între avocat şi client, între avocat şi organele profesiei, indiferent de forma în care a fost făcută, este confidenţială” (art. 34 din Lege).

Corespondenţa şi informaţiile transmise între avocaţi, sau dintre avocat şi client, indiferent de tipul de suport, nu pot fi în nici un caz aduse ca probe în justiţie şi nici nu pot fi lipsite de caracterul confidenţial.

Sediul profesional şi celelalte spaţii în care avocatul îşi desfăşoară activitatea profesională trebuie să asigure păstrarea secretului profesional. Actele şi lucrările cu caracter profesional sunt inviolabile.

Pentru asigurarea secretului profesional, avocatul are obligaţia să se opună la percheziţionarea domiciliului, a sediului profesional principal, secundar şi a biroului de lucru, precum şi la percheziţia corporală, cu privire la actele sau lucrările cu caracter profesional aflate în locurile sus-menţionate sau asupra sa.

Avocatul este obligat să se opună şi la ridicarea înscrisurilor şi bunurilor, constând din acte şi lucrări cu caracter profesional.

Secretul profesional vizează:

ü      toate informaţiile şi datele de orice tip, în orice formă şi pe orice suport, furnizate avocatului de către client în scopul acordării asistenţei juridice şi în legătură cu care clientul a solicitat păstrarea confidenţialităţii, precum

ü      şi orice documente redactate de avocat, care conţin sau se fundamentează pe informaţiile sau datele furnizate de client în scopul acordării asistenţei juridice şi a căror confidenţialitate a fost solicitată de client (art. 215 din Statut).

Cu toate acestea, există o excepţie de la păstrarea secretului profesional şi anume, în cazul în care avocatul ia cunoştinţă de săvârşirea de către client a unor infracţiuni dovedite de spălare a banilor (potrivit art. 3 şi 8 din Legea nr. 656 din 7 decembrie 2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor). Însă, această excepţie nu-şi poate găsi o aplicare abuzivă, obligând avocaţii la încălcarea unuia dintre cele mai fundamentale drepturi şi obligaţii ale profesiei lor, (în acest sens vă recomand să consultaţi Rezoluţia Congresului Avocaţilor din 14-15 iunie 2003 adoptată în data de 15 iunie 2003 şi Rezoluţia Congresului Avocaţilor din 29 iunie 2007 adoptată în data de 30 iunie 2007).

Obligaţia de a păstra secretul profesional este absolută şi nelimitată în timp. Păstrarea secretului profesional este o obligaţie care nu îi incumbă numai avocatului, ci revine şi persoanelor cu care avocatul conlucrează în exercitarea profesiei, precum şi salariaţilor săi. Avocatul este dator să le aducă la cunoştinţă această obligaţie.

Obligaţia se întinde asupra tuturor activităţilor avocatului, ale asociaţilor săi, ale avocaţilor colaboratori, ale avocaţilor salarizaţi din cadrul formei de exercitare a profesiei, inclusiv asupra raporturilor cu alţi avocaţi.

Divulgarea unor secrete pe care o persoană le deţine în virtutea profesiei (în cazul nostru, avocatul), ar putea aduce grave prejudicii materiale sau morale unor persoane, dar ar provoca neîncredere în exercitarea profesiei. Încălcarea dispoziţiilor legale cu privire la confidenţialitate şi secretul profesional constituie abatere disciplinară gravă, caz în care este posibilă suspendarea din profesie a avocatului în cauză.

__________________________

¹ Legea 51/1995 a profesiei de avocat, republicată în 2011

²  Statutul profesiei de avocat

³ Codul deontologic al avocaţilor din Uniunea Europeană

Principiile profesiei de avocat – pe înţelesul tuturor

În exercitarea profesiei mele, de multe ori m-am confruntat cu situaţii în care oamenii din jur nu înţelegeau faptul că şi avocatul are, pe lângă drepturi, şi nişte obligaţii de îndeplinit. Nimeni nu a înţeles ce principii trebuie să respecte această profesie şi ce înseamnă sintagma: “avocatul este liber şi independent şi se supune numai legii, statutului şi codului deontologic al profesiei”.

Mai mult decât atât, în anii anteriori în care am exercitat profesia de consilier juridic, profesie care, de altfel se supune aceloraşi principii ca şi cea de avocat (cu singura diferenţă că acesta nu are o formă de organizare şi de funcţionare autonomă, ci este supus încheierii unui contract individual de muncă cu un angajator), am întâlnit aceeaşi nedumerire, însă sub o altă formă şi anume: “cum adică nu eşti şi tu un angajat ca oricare altul?!”. Păi NU, nu sunt! Pentru că, la fel ca şi avocatul, un consilier juridic se supune mai întâi legii, apoi intereselor şi cerinţelor angajatorului. La fel se aplică această chestiune şi avocatului, el se supune mai întâi legii, şi ulterior intereselor clientului. Şi unul şi celălalt trebuie să aplice legea, să transpună drepturile, libertăţile şi interesele celor pe care îi consiliază în temeiul legii, dacă acest lucru se poate şi nu doar pentru simplu fapt că aceştia vor. Este adevărat că toţi ne dorim şi vrem ca toate lucrurile să meargă după bunul nostru plac sau după cum ni se pare nouă că este corect, însă aceasta nu înseamnă că este şi legal. Şi DA! eram tot un angajat, dar nu ca oricare altul, eram acel angajat care trebuia să asigure funcţionarea legală a acelei societăţi, care trebuia să sfătuiască, să apere şi să vegheze asupra legalităţii oricărei acţiuni sau fapte!

Confruntându-mă cu această nedumerire de nenumărate ori, mi-am propus să o lămuresc, pentru cei interesaţi, pornind de la explicarea principiilor fundamentale care reglementează exercitarea profesiei de avocat, astfel cum sunt ele enumerate în art. 1, alin. 2 din Statut:

ü      Principiul legalităţii

ü      Principiul libertăţii

ü      Principiul independenţei

ü      Principiul autonomiei şi descentralizării

ü      Principiul păstrării secretului profesional.

Aceste principii fundamentale sunt inserate şi în Charta principiilor fundamentale ale avocatului european, adoptată unanim la 25 noiembrie 2006 de către Consiliul Barourilor şi al Societăţilor de Drept din Europa (CCBE). Carta conţine o listă de zece principii generale, care reglementează întreaga activitate a avocatului european. Legătura dintre aceste principii constituie baza dreptului la legitima apărare, care este nucleul tuturor drepturilor democratice.

PRINCIPIUL LEGALITĂŢII

Acest principiu se referă tocmai la faptul că, în exercitare profesiei sale, avocat se supune (cf. art. 2 alin. 1 din Lege):

·        Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat;

·        Statutului profesiei de avocat;

·        Codului deontologic al avocaţilor din Uniunea Europeană.

Alineatul de mai sus este întărit prin dispoziţiile alin. 3 al aceluiaşi articol, potrivit căruia: “Avocatul are dreptul să asiste şi să reprezinte persoanele fizice şi juridice în faţa instanţelor autorităţii judecătoreşti şi a altor organe de jurisdicţie, a organelor de urmărire penală, a autorităţilor şi instituţiilor publice, precum şi în faţa altor persoane fizice sau juridice, care au obligaţia să permită şi să asigure avocatului desfăşurarea nestingherită a activităţii sale, în condiţiile legii”.

Mai mult decât atât, art. 4 din Lege statuează: “În exercitarea profesiei sale şi în legătură cu aceasta, avocatul este protejat de lege”, precum şi art. 37, alin 1: “În exercitarea profesiei avocaţii sunt ocrotiţi de lege, fără a putea fi asimilaţi funcţionarului public sau altui salariat”.

Tocmai pentru că este ocrotit de lege, “insulta, calomnia ori ameninţarea săvârşite împotriva avocatului în timpul exercitării profesiei şi în legătură cu aceasta se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă” (art. 37 alin. 2 din Lege), la fel cum “lovirea sau alte acte de violenţă săvârşite împotriva avocatului în timpul exercitării profesiei şi în legătură cu aceasta se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani” (art. 37 alin. 3 din Lege).

PRINCIPIUL LIBERTĂŢII. PRINCIPIUL INDEPENDENŢEI

Aceste două principii sunt strâns legate între ele, pentru că “libertatea şi independenţa avocatului sunt garantate de lege. În exercitarea profesiei, avocatul nu poate fi supus niciunei restricţii, presiuni, constrângeri sau intimidări din partea autorităţilor sau instituţiilor publice ori a altor persoane fizice sau persoane juridice.” (art. 7. alin. 2 din Statut)

Avocatul trebuie să fie liber şi independent de orice presiune. Avocatul trebuie să nu se lase influenţat din niciun punct de vedere, fie el politic, economic sau intelectual, atunci când acţionează în cauza clientului său, când acordă consultaţii sau când îşi reprezintă clientul. Ca atare, avocatul trebuie să fie independent faţă de stat sau de alte interese, proprii sau ale altora, şi nu trebuie să permită ca această independenţă să fie compromisă de presiuni nepotrivite din partea nimănui. Avocatul trebuie să rămână, de asemenea, independent faţă de clientul său dacă avocatul doreşte să se bucure de încrederea terţilor şi a instanţei de judecată. Un avocat nu poate asigura o calitate înaltă a serviciilor sale fără a rămâne total independent de clientul său. Potrivit art. 2.1.1. din Codul deontologic “prin urmare, avocatul trebuie să evite orice prejudiciere a independenţei sale şi sz vegheze la a nu neglija etica sa profesională pentru a-i mulţumi pe clienţii săi, pe judecător sau pe terţi”.

PRINCIPIUL AUTONOMIEI ŞI DESCENTRALIZĂRII

Acest principiu se referă la modul de organizare şi funcţionare a avocatului. În conformitate cu art. 5 din Lege, formele de exercitare a profesiei de avocat sunt, la alegere: cabinete individuale, cabinete asociate, societăţi civile profesionale sau societăţi civile profesionale cu răspundere limitată.

Autonomia formei de organizare înseamnă tocmai faptul că avocatul nu îşi poate exercita profesia, în acelaşi timp, în mai multe forme de exercitare, ci numai într-una singură, pe care evident o poate schimba oricând, cu înştiinţarea baroului din care face parte.

PRINCIPIUL PĂSTRĂRII SECRETULUI PROFESIONAL

O obligaţie fundamentală a avocatului constă în păstrarea secretului profesional. Esenţa profesiei de avocat rezidă în confidenţialitatea dintre avocat şi client, întrucât avocatului i se vor comunica anumite informaţii, pe care clientul nu i le-ar spune altei persoane – cele mai intime detalii ale vieţii private sau cele mai valoroase secrete comerciale –, informaţii obţinute pe bază de încredere. Fără siguranţa confidenţialităţii nu poate exista încredere.

Însă, cum acest principiu merită detaliat, îl voi aborda în articolul viitor.

De ce avem nevoie de un avocat? Care este rolul lui?

Prin intermediul acestei forme de comunicare, mi-am propus să răspund la primele două întrebări care iau naştere în mintea oricărei persoane în momentul în care ajunge să se confrunte cu o situaţie delicată, care îi impune căutarea şi accesarea serviciilor oferite de un avocat.

Suntem unanim conştienţi de faptul că trăim într-o societate în care legislaţia este într-o continuă şi energică schimbare, ceea ce generează nenumărate modificări legislative şi care determină apariţia a tot mai multe acte normative. Tocmai din acest motiv, orice justiţiabil are nevoie de un avocat.

De ce? Pentru că trăim într-o epocă a cunoaşterii în care elementul primordial este informaţia. Sub orice formă s-ar afla (pe cale orală, vizuală sau în scris), informaţia este un mijloc de comunicare prin care societatea se armonizează sau se dezbină. Informaţia şi informarea nu pot fi rupte de om şi societate. Acestea au coexistat de la începuturile civilizaţiei, iar în prezent, informaţia şi informarea au devenit vitale pentru fiecare membru al comunităţii, deoarece a acţiona în necunoştinţă de cauză nu este scuzabil în faţa legii.

Şi pentru că în majoritatea cazurilor, justiţiabilul activează într-un domeniu total diferit şi, fie din lipsă de timp sau de interes, nu are posibilitatea de a fi informat cu privire la modificările apărute frecvent în legislaţie, atunci el nu se poate apăra singur. Or, în condiţiile în care legea română prevede în mod expres că nimeni nu se poate prevala de necunoaşterea legii (nemo ignorare legem censetur), principiu potrivit căruia se prezumă că justiţiabilul a avut cunoştinţă de reglementările legislative aplicate în speţa în cauză.

Ce înseamnă, de fapt, principiul „nemo censetur ignorare legem“?

Acest principiu exprimă ideea că nimeni nu se poate apăra invocând ignoranţa sau eroarea sa în drept. Ignoranţa reprezintă absenţa cunoaşterii legii, iar eroarea se referă la cunoaşterea acesteia în mod inexact, considerând ca adevărat ceea ce este fals sau considerând ca fals ceea ce este adevărat. Această accepţiune a principiului este considerată neadecvată din punct de vedere juridic.

Potrivit principiului, legea are forţă obligatorie faţă de toţi, chiar şi faţă de cei care o ignoră sau faţă de cei care nu au depus suficiente diligenţe pentru a cunoaşte corect conţinutul sau înţelesul actului normativ. Iar a cunoaşte corect legea, înseamnă tocmai asimilarea posibilităţii de cunoaşterea efectivă a legii. Aici, intervine avocatul.

Care este rolul avocatului?

Ne legăm iarăşi de ceea ce am expus mai sus, şi anume: de informaţie şi de principiul cunoaşterii legii. Putem spune că avocatul se află în “slujba” principiului cunoaşterii legii. El trebuie să fie tot timpul bine informat asupra modificărilor legislative intervenite, ceea ce presupune un real proces de căutare şi informare activă în acest sens. Este o muncă asiduă, obositoare, care cere foarte mult timp şi, de ce nu?, multe resurse.

Mai mult decât atât, avocatul este obligat – prin însăşi legislaţia profesiei – să-şi actualizeze permanent pregătirea lor profesională, prin menţinerea şi diversificarea cunoştinţelor în domeniile în care îşi exercită profesia. Pregătirea profesională continuă presupune lărgirea cunoştinţelor şi competenţelor în noi domenii ale dreptului, de lărgirea cunoştinţelor în domeniul procedurilor şi al legilor aplicate în Uniunea Europeană, precum şi de dobândirea certificării pregătirii profesionale continue la standarde compatibile cu pregătirea profesională a avocaţilor din celelalte state membre ale Uniunii Europene, precum şi prin specializarea impusă de diversificarea şi extinderea aplicării dreptului în raport de evoluţia relaţiilor social - economice contemporane.

Avocatul, într-un stat de drept, este indispensabil justiţiei şi justiţiabililor şi are sarcina de a promova şi apăra drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale persoanelor fizice şi persoanelor juridice, de drept public şi de drept privat.

Avocatul are dreptul să asiste şi să reprezinte justiţiabilii în faţa instanţelor autorităţii judecătoreşti şi a altor organe de jurisdicţie, a organelor de urmărire penală, a autorităţilor şi instituţiilor publice, precum şi în faţa altor persoane fizice sau juridice, care au obligaţia să permită şi să asigure avocatului desfăşurarea nestingherită a activităţii sale, în condiţiile legii.

În exercitarea dreptului la apărare, drept recunoscut şi garantat de Constituţie, de lege, prevăzut de pactele şi tratatele la care România este parte, avocatul are, atât dreptul, cât şi obligaţia de a asigura prin toate mijloacele legale şi procesuale, liberul acces la justiţie, un proces echitabil, indiferent de natura cauzei sau calitatea părţilor, fără nicio discriminare - directă sau indirectă - bazată pe sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenenţă naţională, rasă, culoare, etnie, religie, opţiune politică, origine socială, handicap, situaţie sau responsabilitate familială, apartenenţă sau activitate politică.

El e deopotrivă sfătuitorul şi apărătorul cel mai fidel al clientului său, în limitele permise de lege. Probitatea, spiritul de dreptate şi onestitatea sunt condiţii ale credibilităţii avocatului şi profesiei.

Orice persoană are dreptul să îşi aleagă în mod liber avocatul.Nimeni nu poate impune unei persoane un avocat. Orice clauză ori convenţie contară, prohibitivă sau restrictivă, este lovită de nulitate.

Clientul e informat – cu promptitudine, în mod conştiincios, corect şi cu diligenţă – de către avocat, cu privire la evoluţia cazului ce i-a fost încredinţat, oferindu-i o opinie legală, onestă cu privire la consecinţele de fapt şi juridice ale cazului investigat, în limitele informaţiilor furnizate de client.

De asemenea, competenţa profesională adecvată presupune analiza şi cercetarea atentă a împrejurărilor de fapt, a aspectelor legale ale problemelor juridice incidente la situaţia de fapt, pregatirea adecvată şi adaptarea permanentă a strategiei, tacticilor, tehnicilor şi metodelor specifice în raport de evoluţia cauzei, a dosarului sau a lucrării în care un avocat e angajat.

Avocatul este dator să păstreze secretul profesional privitor la orice aspect al cauzei care i-a fost încredinţată. (vzi legea pt secret art- 33, 34)

În exercitarea profesiei sale, avocatul este independent şi se supune numai legii (Legea nr. 51/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare), statutului profesiei şi codului deontologic. Înafară de aceste reglementări, un avocat nu poate fi supus de nimeni şi de nimic, în exercitarea profesiei sale, niciunei restricţii, presiuni, constrângeri sau intimidări.

Din păcate, în opinia şi în viziunea clientului, avocatul apare ca o persoană ce este obligată, pentru onorariul primit, să câştige procesul, indiferent de situaţie. Această mentalitate, întâlnită foarte des în practică, este prezentă în continuare în mentalitatea multor cetăţeni care apelează la serviciile unui avocat.

Avocatul însă nu trebuie să vă inspire teamă, este tot un om ca şi dumneavoastră. Avocatul nu trebuie privit ca fiind de neatins, el cere din partea dumneavoastră acelaşi lucru pe vi-l oferă: respect! … doar respect faţă de profesia pe care o practică şi faţă de propria-i persoană, ca oricare alt om. Avocatul este sfătuitorul şi îndrumătorul dumneavoastră. El este confidentul dumneavoastră, tot ceea ce discutaţi cu avocatul stă sub semnul confidenţialităţii. Avocatul vine în sprijinul dumneavoastră pentru rezolvarea problemelor cu care vă confruntaţi, apărându-vă şi promovându-vă în cel mai bun mod şi în condiţiile legii drepturile, libertăţile şi interesele legitime. Aceasta este menirea, rolul şi importanţa unui avocat.  

Notă:

Orice informaţie publicată pe acest site aparţine Avocatului Cristina Dumitraşcu şi poate fi preluată doar cu acordul scris al Avocatului. De asemenea, în condiţiile citării sursei avocatul-tau.blogspot.com este obligatorie şi hipertextizarea acesteia (link-uirea).

IMPORTANT!

_________________________________________________________________________

Clienţii se tem întotdeauna de costurile ridicate pe care le-ar putea implica accesarea serviciilor unui avocat, mai ales în cazul unui litigiu. Cunoaştem acest aspect, pentru că mulţi dintre noi înainte de a fi avocaţi ne-am lovit de acesta. La acea vreme, nu ştiam ce presupune munca unui avocat, nici cât reprezenta cuantumul taxelor către stat, nici cuantumul onorariului unui avocat, nici dacă era o sumă decentă sau prea mare. Pentru noi, era mare! De aceea, venind în sprijinul dumneavoastră, încercăm să reducem pe cât posibil costurile şi onorariile percepute. Vă vom sugera strategiile, soluţiile şi opţiunile cele mai puţin costisitoare. De ce? Pentru că noi, avocaţii, suntem confidenţii, sfătuitorii şi apărătorii drepturilor, intereselor legitime şi libertăţilor dumneavoastră!

_________________________________________________________________________

1. Politica de onorarii pentru persoane fizice:

Onorariile vor fi stabilite în raport de:

• caracterul urgent al cazului;
• natura, noutatea, dificultatea, amploarea, sau durata cazului;
• timpul şi volumul de muncă necesare pentru executarea mandatului primit sau activităţii solicitate de client;
• importanţa intereselor în cauză;
• împrejurarea că acceptarea mandatului acordat de client îl împiedică pe avocat să accepte un alt mandat, din partea unei alte persoane, dacă această împrejurare poate fi constatată de client fără investigaţii suplimentare;
• conlucrarea cu experţi sau alţi specialişti impusă de natura, obiectul, complexitatea şi dificultatea cazului;
• situaţia financiară a clientului;
• constrângerile de timp în care avocatul este obligat de împrejurările cauzei să acţioneze pentru a asigura servicii legale performante.

2. Politica de onorarii pentru persoane juridice:

În stabilirea onorariilor pentru persoane juridice se vor avea în vedere, pe lângă principiile enunţate mai sus, modalităţile de plată a onorariilor pot fi dezvoltate sub diferite aspecte, precum:

a)      onorarii orare;

b)      onorarii fixe (forfetare);

c)      onorarii de succes;

d)      onorarii formate din combinarea criteriilor de la lit. a), b) si c);

e)      onorarii tip abonament.

Onorariul orar este stabilit pe ora de lucru, respectiv o suma fixa de unitati monetare, cuvenita avocatului pentru fiecare ora de servicii profesionale pe care o presteaza clientului.
Onorariul fix (forfetar) consta intr-o suma fixa cuvenita avocatului pentru un serviciu profesional sau pentru categorii de astfel de servicii profesionale pe care il presteaza sau, dupa caz, le presteaza clientului.

Onorariul orar si fix (forfetar) se datoreaza avocatului indiferent de rezultatul obtinut prin prestarea serviciilor profesionale.

Avocatul poate sa primeasca de la un client onorarii periodice, inclusiv sub forma forfetara.
Avocatul are dreptul ca, in completarea onorariului fixat, sa solicite si sa obtina si un onorariu de succes, cu titlu complementar, in functie de rezultat sau de serviciul furnizat.

Onorariul de succes consta intr-o suma fixa sau variabila, stabilita pentru atingerea de catre avocat a unui anumit rezultat. Onorariul de succes poate fi convenit impreuna cu onorariul orar sau fix.

Abonamentul este special conceput pentru clienţii care au nevoie de servicii juridice pentru perioade mai mari de timp. Onorariile se vor stabili în funcţie de activităţile juridice consimţite de părţi în prealabil, de complexitatea şi timpul acordat lor. Acest abonament poate fi lunar sau pe o perioadă de timp mai îndelungată (3 luni, 6 luni, 1 an etc.) şi prezintă avantaje importante pentru client:

ü      prioritate în acordarea serviciilor;

ü      cunoaşterea şi anticiparea mai bună a nevoilor juridice ale clientului, de unde rezultă implicit rezolvarea problematicii într-un timp mult mai scurt;

ü      implică costuri mai mici decât în cazul solicitării serviciilor juridice pentru fiecare proiect în parte.

De menţionat!!

Cheltuielile aferente activităţii prestate de avocat (taxe judiciare de timbru, timbru judiciar, onorariu de expert, executor sau notar, cheltuieli de transport, cazare şi masă, în cazul deplasarii in afara localitatii si alte cheltuieli asemanatoare), vor fi suportate de client, separat de plata onorariului avocaţial. Pentru cheltuielile menţionate se vor prezenta actele justificative.

_________________________________________________________________________


SERIOZITATE                  PROMPTITUDINE                       EFICIENŢĂ

 

_________________________________________________________________________

Bine aţi venit!

Avocatul CRISTINA DUMITRAŞCU, membru al Baroului Bucureşti, îşi desfăşoară activitatea în temeiul Legii nr.51/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, al Statutului profesiei de avocat şi al Codului deontologic al avocaţilor din Uniunea Europeană.

  

Avocatul CRISTINA DUMITRAŞCU vă oferă servicii de consultanţă, de asistare şi reprezentare în instanţă pentru toate problemele de natură juridică cu care vă confruntaţi. Indiferent de situaţia dumneavoastră şi de complexitatea acesteia, contactarea avocatului vă va asigura un răspuns prompt, onest şi eficient, pentru că FIECARE CLIENT AL NOSTRU ESTE CEL MAI IMPORTANT CLIENT! 

Colaborarea dintre clientul nostru şi avocat constă în onestitate, seriozitate, promptitudine, corectitudine, eficienţă, probitate, dedicaţie şi confidenţialitate. Pentru rezolvarea oricărei probleme de natură juridică nu ezitaţi să apelaţi la serviciile noastre.