Prin intermediul acestei forme de comunicare, mi-am propus să răspund la primele două întrebări care iau naştere în mintea oricărei persoane în momentul în care ajunge să se confrunte cu o situaţie delicată, care îi impune căutarea şi accesarea serviciilor oferite de un avocat.
Suntem unanim conştienţi de faptul că trăim într-o societate în care legislaţia este într-o continuă şi energică schimbare, ceea ce generează nenumărate modificări legislative şi care determină apariţia a tot mai multe acte normative. Tocmai din acest motiv, orice justiţiabil are nevoie de un avocat.
De ce? Pentru că trăim într-o epocă a cunoaşterii în care elementul primordial este informaţia. Sub orice formă s-ar afla (pe cale orală, vizuală sau în scris), informaţia este un mijloc de comunicare prin care societatea se armonizează sau se dezbină. Informaţia şi informarea nu pot fi rupte de om şi societate. Acestea au coexistat de la începuturile civilizaţiei, iar în prezent, informaţia şi informarea au devenit vitale pentru fiecare membru al comunităţii, deoarece a acţiona în necunoştinţă de cauză nu este scuzabil în faţa legii.
Şi pentru că în majoritatea cazurilor, justiţiabilul activează într-un domeniu total diferit şi, fie din lipsă de timp sau de interes, nu are posibilitatea de a fi informat cu privire la modificările apărute frecvent în legislaţie, atunci el nu se poate apăra singur. Or, în condiţiile în care legea română prevede în mod expres că nimeni nu se poate prevala de necunoaşterea legii (nemo ignorare legem censetur), principiu potrivit căruia se prezumă că justiţiabilul a avut cunoştinţă de reglementările legislative aplicate în speţa în cauză.
Ce înseamnă, de fapt, principiul „nemo censetur ignorare legem“?
Acest principiu exprimă ideea că nimeni nu se poate apăra invocând ignoranţa sau eroarea sa în drept. Ignoranţa reprezintă absenţa cunoaşterii legii, iar eroarea se referă la cunoaşterea acesteia în mod inexact, considerând ca adevărat ceea ce este fals sau considerând ca fals ceea ce este adevărat. Această accepţiune a principiului este considerată neadecvată din punct de vedere juridic.
Potrivit principiului, legea are forţă obligatorie faţă de toţi, chiar şi faţă de cei care o ignoră sau faţă de cei care nu au depus suficiente diligenţe pentru a cunoaşte corect conţinutul sau înţelesul actului normativ. Iar a cunoaşte corect legea, înseamnă tocmai asimilarea posibilităţii de cunoaşterea efectivă a legii. Aici, intervine avocatul.
Care este rolul avocatului?
Ne legăm iarăşi de ceea ce am expus mai sus, şi anume: de informaţie şi de principiul cunoaşterii legii. Putem spune că avocatul se află în “slujba” principiului cunoaşterii legii. El trebuie să fie tot timpul bine informat asupra modificărilor legislative intervenite, ceea ce presupune un real proces de căutare şi informare activă în acest sens. Este o muncă asiduă, obositoare, care cere foarte mult timp şi, de ce nu?, multe resurse.
Mai mult decât atât, avocatul este obligat – prin însăşi legislaţia profesiei – să-şi actualizeze permanent pregătirea lor profesională, prin menţinerea şi diversificarea cunoştinţelor în domeniile în care îşi exercită profesia. Pregătirea profesională continuă presupune lărgirea cunoştinţelor şi competenţelor în noi domenii ale dreptului, de lărgirea cunoştinţelor în domeniul procedurilor şi al legilor aplicate în Uniunea Europeană, precum şi de dobândirea certificării pregătirii profesionale continue la standarde compatibile cu pregătirea profesională a avocaţilor din celelalte state membre ale Uniunii Europene, precum şi prin specializarea impusă de diversificarea şi extinderea aplicării dreptului în raport de evoluţia relaţiilor social - economice contemporane.
Avocatul, într-un stat de drept, este indispensabil justiţiei şi justiţiabililor şi are sarcina de a promova şi apăra drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale persoanelor fizice şi persoanelor juridice, de drept public şi de drept privat.
Avocatul are dreptul să asiste şi să reprezinte justiţiabilii în faţa instanţelor autorităţii judecătoreşti şi a altor organe de jurisdicţie, a organelor de urmărire penală, a autorităţilor şi instituţiilor publice, precum şi în faţa altor persoane fizice sau juridice, care au obligaţia să permită şi să asigure avocatului desfăşurarea nestingherită a activităţii sale, în condiţiile legii.
În exercitarea dreptului la apărare, drept recunoscut şi garantat de Constituţie, de lege, prevăzut de pactele şi tratatele la care România este parte, avocatul are, atât dreptul, cât şi obligaţia de a asigura prin toate mijloacele legale şi procesuale, liberul acces la justiţie, un proces echitabil, indiferent de natura cauzei sau calitatea părţilor, fără nicio discriminare - directă sau indirectă - bazată pe sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenenţă naţională, rasă, culoare, etnie, religie, opţiune politică, origine socială, handicap, situaţie sau responsabilitate familială, apartenenţă sau activitate politică.
El e deopotrivă sfătuitorul şi apărătorul cel mai fidel al clientului său, în limitele permise de lege. Probitatea, spiritul de dreptate şi onestitatea sunt condiţii ale credibilităţii avocatului şi profesiei.
Orice persoană are dreptul să îşi aleagă în mod liber avocatul.Nimeni nu poate impune unei persoane un avocat. Orice clauză ori convenţie contară, prohibitivă sau restrictivă, este lovită de nulitate.
Clientul e informat – cu promptitudine, în mod conştiincios, corect şi cu diligenţă – de către avocat, cu privire la evoluţia cazului ce i-a fost încredinţat, oferindu-i o opinie legală, onestă cu privire la consecinţele de fapt şi juridice ale cazului investigat, în limitele informaţiilor furnizate de client.
De asemenea, competenţa profesională adecvată presupune analiza şi cercetarea atentă a împrejurărilor de fapt, a aspectelor legale ale problemelor juridice incidente la situaţia de fapt, pregatirea adecvată şi adaptarea permanentă a strategiei, tacticilor, tehnicilor şi metodelor specifice în raport de evoluţia cauzei, a dosarului sau a lucrării în care un avocat e angajat.
Avocatul este dator să păstreze secretul profesional privitor la orice aspect al cauzei care i-a fost încredinţată. (vzi legea pt secret art- 33, 34)
În exercitarea profesiei sale, avocatul este independent şi se supune numai legii (Legea nr. 51/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare), statutului profesiei şi codului deontologic. Înafară de aceste reglementări, un avocat nu poate fi supus de nimeni şi de nimic, în exercitarea profesiei sale, niciunei restricţii, presiuni, constrângeri sau intimidări.
Din păcate, în opinia şi în viziunea clientului, avocatul apare ca o persoană ce este obligată, pentru onorariul primit, să câştige procesul, indiferent de situaţie. Această mentalitate, întâlnită foarte des în practică, este prezentă în continuare în mentalitatea multor cetăţeni care apelează la serviciile unui avocat.
Avocatul însă nu trebuie să vă inspire teamă, este tot un om ca şi dumneavoastră. Avocatul nu trebuie privit ca fiind de neatins, el cere din partea dumneavoastră acelaşi lucru pe vi-l oferă: respect! … doar respect faţă de profesia pe care o practică şi faţă de propria-i persoană, ca oricare alt om. Avocatul este sfătuitorul şi îndrumătorul dumneavoastră. El este confidentul dumneavoastră, tot ceea ce discutaţi cu avocatul stă sub semnul confidenţialităţii. Avocatul vine în sprijinul dumneavoastră pentru rezolvarea problemelor cu care vă confruntaţi, apărându-vă şi promovându-vă în cel mai bun mod şi în condiţiile legii drepturile, libertăţile şi interesele legitime. Aceasta este menirea, rolul şi importanţa unui avocat.
Notă:
Orice informaţie publicată pe acest site aparţine Avocatului Cristina Dumitraşcu şi poate fi preluată doar cu acordul scris al Avocatului. De asemenea, în condiţiile citării sursei avocatul-tau.blogspot.com este obligatorie şi hipertextizarea acesteia (link-uirea).