sâmbătă, 24 martie 2012

S-a modificat Codul Penal!!!!


În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 180 din 20 martie 2012, a fost publicată Legea nr. 27/2012 pentru modificarea şi completarea Codului penal al României (republicat în 1997) şi a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal (Noul Cod Penal).

Legea nr. 27/2012 a fost adoptată de Camera Deputaţilor la finalul lunii februarie 2012 şi promulgată ulterior de preşedintele Traian Băsescu pe data de 15 martie.

Până la adoptarea acestei noi legi, art. 121 din C.pen. în alin. 1 prevedea – ca regulă generală – faptul că “prescripţia înlătură răspunderea penală”, excepţie făcând numai infracţiunile contra păcii şi omenirii, potrivit alin. 2 al aceluiaşi articol.

Noul act normativ aduce ca noutate dispoziţii prin care dispune, în mod expres, că prescripţia nu înlătură:

  • răspunderea penală în cazul:
ü      infracţiunilor contra păcii şi omenirii, indiferent de data la care acestea au fost comise;
ü      infracţiunilor prevăzute la art. 174 – 176 (infracţiunea de omor în toate formele sale);
ü      infracţiunilor intenţionate urmate de moartea victimei;

  • executarea pedepselor pricipale în cazul infracţiunilor de mai sus.


Totodată, noua lege stabileşte şi situaţia infracţiunilor prevăzute la art. 174 – 176 şi a infracţiunilor intenţionate urmate de moartea victimei pentru care nu s-a împlinit termenul de prescripţie, generală sau specială, la data intrării în vigoare a noilor dispoziţii, în sensul că şi pentru acestea vor deveni aplicabile noile prevederi. Astfel, concluzionând, şi pentru acestea prescripţia nu va înlătura nici răspunderea penală, nici executarea pedepselor principale.

Legea nr. 27/2012 aduce aceleaşi modificări şi pentru Noul Cod Penal, însă şi completări cu privire la imprescriptibilitatea infracţiunilor de genocid, contra umanităţii şi de război. Însă, potrivit actului normativ, aceste prevederi vor intra în vigoare odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 286/2009, respectiv Noul Cod Penal.